Înapoi la prima pagină

Ioana Patricia Ișfan


Visez să fiu aceeași Ioana mereu.

Cea care a pornit timid la drum, prin matematică.

Cea care a muncit când s-a vazut pe locul doi. Apoi a fost prima.

Cea care a ținut în brațe o trusă de prim-ajutor atunci când nu credea ca va ajunge să o folosească într-o situație reală.

Cea care a zâmbit sincer când a amestecat  pentru prima dată conținutul a doua eprubete.

Cea care a îmbrățișat eșecul fără lacrimi. Ci cu încredere în sine.

Cea care a dat pauzele pe ore în laboratorul de chimie.

Cea care nu s-a ferit niciodată de noi începuturi.

Cea care a pășit timid în curtea liceului, cu gândul să devină o mândrie pentru școala sa.

Cea care citește ziarele. Și resimte fiecare bucurie și tragedie, deși nu îi aparțin.

Cea care a încercat să dea totul pentru colegi.

Cea pentru care colegii au dat totul atunci când i-au urat "Baftă!" în cele mai frumoase moduri.

Cea care s-a simțit copleșită când a scris "România" pe foaia de concurs.

Cea care a plâns de bucurie când a reușit să aduca României o medalie de bronz la Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori.

Cea care iubește zâmbetele.

Cea care învață "să salveze vieți". Momentan doar simulând alături de colegii săi din echipajul "Sanitarii pricepuți".

Cea care trăiește prin zâmbete. 

Cea care va salva vieți într-o zi obișnuită din viața sa.

Cea care ascultă. Mult. Și înțelege.

Cea care nu ar da un "azi" pe oricare alt "mâine".

Doar așa pot fi om. Visând să fiu eu mereu. Și reușind. Ioana. Atât.